Fozzy

Fozzy a fost prietenul meu. Desi prietenii nu ti-i cumperi, pe el l-am luat pe 100$ de la o crescatorie din Bucurestii Noi. L-am adus acasa infasurat intr-un fular, infometat si puturos. Asta se intampla prin Decembrie 2003. El avea 2 luni pe-atunci, iar eu vreo 15 ani. Acum am 28 de ani si mi-am pierdut unul dintre cei mai buni prieteni. Nu vorbea el prea mult, avea toanele lui, dar era o fiinta intelegatoare si pe lungimea mea de unda. Era un fox terrier strasnic, unul dintre cei mai frumosi! Il poreclisem Marlon Brando (pentru privirea lui ravasitoare), Nosferatu (pentru crizele de nervi si maraituri pe care le avea), Pici, Pirci, Fonzy, Gonzy, Ronzy... Era un caine cu personalitate, da! Asta era Fozzy.
Pe 13 august 2016, am ajuns cu Fozzy la doctor si am semnat pentru euthanasiere. Imi pare nespus de rau, ma simt vinovata, trista, apoi ma gandesc ca a fost alegerea potrivita, apoi iar imi fac procese de constiinta. Fozzy a fost un batran misto, cel mai simpatizat din parc. Se misca mai greu, dar avea un apetit molipsitor. Cel mai mult ii placea mancarea si-i mai placea sa ne amuze cu pofta lui insatiabila. Era ca un aspirator. Imi pare rau ca ai fost asa bolnav, Fozica! N-o sa te uit niciodata, simpaticul meu prieten!

/

Rest in peace, my beloved friend, Fozzy! I will never forget you!






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nuferii de India/ Indian water lillies

Povestea Musetelului/ The story of Chamomile

Am deschis Naivia/ We have opened Naivia