Bătrâna/ The elder one

Mamaia batrana, sau mai pe scurt Batrana, a fost strabunica mea din partea tatalui. Pe la 2 ani, parintii m-au dat in grija bunicilor, care pe vremea aia erau in vigoare si mergeau la munca la colectiv. Asa ca eu ramaneam mult timp in grija Batranei, mama bunicului meu. Dupa cum era datina la tara, parintii i-au oferit baiatului (adica lui tatai-miu) un loc de casa in curtea lor, astfel incat copilaria mea a fost plina de bunici, mai batrani sau mai tineri. Mai exact, doua randuri, strabunicii si bunicii la un loc. Dupa cum ziceam, ramasesem in grija Batranei, care sa fi avut la vremea aia vreo 80 si ceva de ani. De frica sa nu ies in drum, sa ma calce vreo caruta/ masina (mai fusese un caz in familie cu una dintre nepoatele ei), Mamaia Batrana ma lega cu un cordon de carpa de canapeluta de la poarta. Cand am crescut mai maricica, am inceput s-o intreb despre trecut. Imi povestea despre boieri si boieroaice, despre razboaie (ca le prinsese pe amandoua), despre parintii ei si socri, asta in timp ce imi tinea capul in poala si ma mangaia. Imi zicea si niste povesti foarte frumoase, si le aducea in asa fel din condei incat toata copilaria am avut impresia ca erau niste povesti foarte personal legate de familia noastra si ca se intamplasera chiar in sat. Intotdeauna, Magaoaia care o urmarea pe biata fata era alungata inapoi in padure de cainele nostru Ursu, iar la ospetele imparatesti cu care se terminau basmele fusesera invitati si boierii nostri din sat. Casa strabunicilor avea doar doua camere si un tavan foarte jos. In camera buna erau 2 paturi, unul pentru Mamaia Batrana si unul pentru Tataia Batranu. Era o oglinda agatata de un colt al camerei, o candela, o soba, un dulapior cu perdeluta si  o masa. Iarna preferam sa stau in casa la Batrana, decat in casa noua a bunicilor, pentru ca acolo era cel mai cald, fiind locul atat de mic. Tin minte ca sub patul Batranului era o cutie de carton unde mamaia punea ouale de gasca. Erau maaaari si mi se pareau foarte interesante, mai cu seama ca erau atat de putine lucruri in camera aia. Eram mereu in cautare de lucruri interesante, si cred ca multora le dadeam eu o importanta si o pretiozitate exagerate. In dulapiorul cu perdeluta, Batrana isi ascundea bomboanele, pe care le pretuia foarte mult. Era tare pofticioasa si ii placeau dulciurile. Dar nu era zgarcita, imi dadea din bombanele ei si eu gaseam ca sunt foarte bune, desi aveam in casa noua alte dulciuri mai bune, aduse de parinti. Imi placea de Batrana, dar de Batranul mi-era cam frica, ca era cam iute de manie. Mai tarziu am aflat de la ea ca o batea si ca fusese mare betiv, desi inca il regreta (a murit cu vreo 9-10 ani inaintea ei) si spunea ca ii e urat singura in casa. Cand a considerat ea ca sunt destul de mare sa aflu taine mai interesante, mi-a povestit ca Batranul a luat-o de fecioara, dar cu cantec. "Cum adica, Batrana?". Adica Batranul nu prea a mai vrut s-o ia de nevasta dupa ce a luat-o ca pe-o floare, dar l-a amenintat tatal lui ca-l bate cu furcoiul (parca l-a si batut), asa ca s-au insurat. Batrana avea o parere foarte ceremonioasa despre moarte, asa ca de fiecare data cand simtea ca i se apropie sfarsitul (si era destul de des), o chema pe nora-sa (mamaia) sa-i tina lumanarea si, la vestea ca "moare Batrana!", imprastiata de mine pe toata ulita, se adunau mai multe vecine si ii tineau companie in ultimele ceasuri. De cele mai multe ori era ca-n povestea cu baiatul care striga "lupul", pana intr-un final, cand Batrana avea 92 de ani si chiar a murit. La inmormantare am venit de la Bucuresti cu un aparat foto, hotarata sa-i fac poze batranei in sicriu. Babele au fost oripilate de initiativa mea, ca asa ceva nu se facea la noi in sat. Din pacate, am oripilat babele degeaba, ca mi se pare ca am avut in aparat un film deja plin, sau stricat, in orice caz, n-am avut parte de pozele alea. Mai am doar cateva poze cu ea... Mi-as fi dorit sa fi existat si pe atunci tehnica de acum, sa am sute de mega de Batrana, format jpg si mpg, dar n-a fost sa fie. Poate nici viata n-ar fi fost aceeasi... Mi-au ramas amintirile, un portret pe care i l-am facut in 2002 si cateva poze. Tin minte ca dupa ce i-am facut portretul si i l-am aratat, s-a uitat la el mirata si a zis "Aoleu, mamaie, da' asa batrana si urata sunt?". "Nu, Batrana, nu esti urata, dar te-am facut cum am vazut si eu". Nu mi-a dat prin cap atunci sa-i raspund ca i-am exagerat putin ridurile si ca arta nu e ca o poza, e mai mult un sentiment. Dar mi-a luat ceva timp sa realizez chiar si eu asta. Am exagerat ridurile Batranei, dar asta pentru ca eram copil si o vedeam ca pe un monument al anilor, si trista si buna cum era. Am regasit ca e chiar naiv, in adevaratul sens al cuvantului, portretul pe care i l-am facut. Parca ma uit la el si-mi vin in minte cuvintele ei "Nu mi-e frica, mamaie, de moarte, dar parca e-asa de bine aici pe prispa la casuta mea, cu pomisorii verzi si pasarelele care canta, si cerul albastru." Asa trebuie sa fie si in Rai...

/

The elder one was my grand- grandmother, from my dad's side of the family. I have many beautiful memories of her and of my childhood with her. She was a simple peasant woman, a christian and a kind human being. I would love to have more of her, pictures and videos, but the times were not so technically evolved ( at least in my childhood's Romania). Anyways, here are some memories of her...

Batrana cu taica-miu/ Grand-grandmother with my father

Batrana si Batranul in curte/ My grand-grandpartents in the yard

Portret Batrana/ Portrait of my old granny

In obor, adica curtea animalelor/ In the animals yard

Comentarii

  1. Multumesc...foarte frums..mi am adus aminte, cu drag, de bunicii mei :) Si apropos, iubesc arta naiva iar picture ta este buna. Continua!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nuferii de India/ Indian water lillies

Povestea Musetelului/ The story of Chamomile

Am deschis Naivia/ We have opened Naivia