Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie. În cetatea Magnesia vieţuia sfântul episcop Haralambie; el învăţa pre popoare cuvântul lui Dumnezeu, povăţuindu‑i la calea mântuirii. În acea vreme mulţi alergând la sfântul, se botezau, mărturisindu‑şi păcatele, şi cei bolnavi de diferite neputinţe primeau tămăduiri.
Iar după ce a murit, ajuns în ceruri, sfântul Haralambie a zis: „Mare este taina aceasta Doamne, că m‑ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de este Ţie cu plăcere, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile, ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor... O! Doamne Dumnezeul meu! varsă preste toţi darul Tău şi îi izbăveşte de boala ciumii“. (Vieţile Sfinţilor, VI, pp. 333, 340- 341, 360- 361)
Tradiţii: Oricare om ţine ziua Sf. Haralambie prin post şi nelucrare, de acela nu se apropie nici o boală în decursul anului. Sf. Haralambie ţine Ciuma (Moartea) legată în lanţ, şi numai atunci o sloboade, când oamenii nu serbează ziua lui. Şi Ciuma, care are aripi şi o sabie lată în mână, cum se vede scăpată din lanţul în care e ferecată, îndată aleargă la oamenii ce nu‑i ţin ziua Sf. Haralambie şi pe toţi îi omoară. ♦ Sf. Haralampie s‑a fi întâlnit într‑o zi cu Ciuma, care umbla pe pământ şi aducea foarte multă stricăciune la omenire. Şi Ciuma, cum a văzut pe Sf. Haralampie, îndată s‑a repezit asupra lui, voind numaidecât să‑l înghimpe şi să‑l omoare. Însă Sf. Haralampie, prinzând‑o şi legând‑o cu un lanţ greu de fier, a început a o bate şi a o chinui până ce s‑a săturat. Şi tot aşa o ţine el până în ziua de astăzi. ♦ Pentru că Sf. Haralambie are putere aşa de mare asupra ei, ciuma nu omoară decât pe acei ce nu păzesc poruncile lui Dumnezeu sau nu cinstesc ziua sfântului. ♦ Ciuma este o dihanie nevăzută, cu un picior de vacă şi unul de om, cu coarne şi cu coase în mână, cu care seceră sufletele vitelor şi ale oamenilor. ♦ Haralambie se ţine de lovituri de moarte. Acest sfânt ţine Moartea legată în lanţ, care, dacă ar fi slobodă, ar prăpădi lumea.
Obiceiuri: Se fac turte şi se împart pe la vecini. ♦ Se dă de pomană colivă, pâine, lumânări. ♦ Dau de pomană lumânări şi covrigi.
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: În această zi se obişnuieşte să se facă agheasmă, adică plătesc preotului ca să le sfinţească apă, care e bună pentru felurite boli; o parte din apă este băută, cu o parte se spală, parte o dau vitelor de băut sau stropesc cu dânsa vitele, grajdurile, şurile, iar restul îl aruncă prin fântâni. ♦ Se duce colivă la biserică sau grâu curat, ale cărui boabe, după sfinţire de către preot, se păstrează spre a fi date, vara, la păsări şi în special la găini, ca să nu mai moară de boală. Se împărţesc colăcei şi turte dulci cu miere, ca să se îndure sfântul şi să nu dea drumul ciumei din lanţ.
Apărător de rele şi durere: Haralambie este purtătorul boalelor şi cine nu‑l serbează se îmbolnăveşte. ♦ Sf. Haralambie se ţine, nu se lucrează, fiindcă îi apără contra morţii găinilor, sau ciuma paserilor de curte. ♦ Sf. Haralambie e cu lanţul; nu se lucrează, că e rău de spânzurătoare.
Despre vreme: Dacă plouă în ziua de Sf. Haralambie, plouă apoi după aceea patruzeci de zile dupăolaltă.
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009
Icoană pe lemn, pictată cu tempera şi vernisată. Are 8,5 X 6,5 cm. 30 RON.
